Ministerele, prefecturile și instituțiile deconcentrate vor avea de luni același program, 8.00-16.00
Programul de lucru al ministerelor, prefecturilor și instituțiilor deconcentrate din țară va fi armonizat, începând de luni, iar activitatea acestora se va desfășura între orele 8.00 și 16.00, la solicitarea premierului, a anunțat, sâmbătă, secretarul general al Guvernului, Dezsi Attila.
Secretarul general al Guvernului, Dezsi Attila, a anunțat, sâmbătă, la Deva, unde a asistat la învestirea în funcție a noului prefect de Hunedoara, că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut armonizarea programului de lucru al ministerelor, prefecturilor și instituțiilor deconcentrate ale statului.
“Începând de luni, programul tuturor autorităților publice centrale va fi între orele 8.00-16.00, în conformitate cu solicitarea primului ministru. Decizia s-a luat pentru că autoritățile centrale aveau programe diferite: unii începeau la ora 9.00, unii la 8.30, alții la ora 8.00. Este o hotărâre bună pentru că programul trebuie să fie unitar la nivelul autorităților centrale și la nivelul reprezentării din teritoriu, la prefecturi”, a declarat Dezsi.
El a afirmat că din punctul de vedere al activității și al colaborării între instituții este esențial ca fiecare minut să fie bine gestionat.
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto & Transporturi · 15 noiembrie 2026
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026