Ministerul Dezvoltării a trimis joi proiectul de lege privind reforma administrației publice spre avizare la Consiliul Economic și Social: Documentul prevede o reducere de 25% a posturilor din primării
Ministerul Dezvoltării a trimis joi proiectul de lege privind reforma administrației publice spre avizare la Consiliul Economic și Social, documentul prevăzând o reducere de 25% a personalului din primării. „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, numărul maxim…
Ministerul Dezvoltării a trimis joi proiectul de lege privind reforma administrației publice spre avizare la Consiliul Economic și Social, documentul prevăzând o reducere de 25% a personalului din primării.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unități/subdiviziuni administrativ teritoriale, stabilit pentru anul 2025 potrivit art. III alin. (81) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, și pct. 1 din anexa la respectiva ordonanța de urgență și luând în considerare populația comunicată de Institutul Național de Statistică la 1 ianuarie 2024, se reduce cu 25%”, precizează Expunerea de motive a proiectului.
Documentul stabilește că prefecții comunică în termen de 20 de zile numărul maxim de posturi.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026