Misterul Tinmar Energy, cel mai puternic business din energie controlat de un antreprenor român: Furnizorul de 3,5 mld. lei are de două ori mai puțini clienți, dar vinde mai multă energie. Cum?
Tinmar Energy, companie de furnizare de energie deținută de omul de afaceri Augustin Oancea, a terminat primul semestru al anului cu un portofoliu total de 16.240 de puncte de consum împărțite în trei categorii majore: consumatori casnici, noncasnici mici și noncasnici mari.
♦ În singura comunicare oficială, Tinmar Energy, cel mai puternic business privat din furnizarea de energie, a precizat, în plin scandal privind stabilitatea companiei, că nu a denunțat niciun contract unilateral. Datele arată însă că portofoliul de clienți al firmei era la finalul primului semestru la jumătatea celui de anul trecut.
Tinmar Energy, companie de furnizare de energie deținută de omul de afaceri Augustin Oancea, a terminat primul semestru al anului cu un portofoliu total de 16.240 de puncte de consum împărțite în trei categorii majore: consumatori casnici, noncasnici mici și noncasnici mari. Pe zona de consumatori casnici, compania mai avea după primele șase luni ale anului 1.534 de puncte de furnizare față de cele 3.572 din perioada similară a anului trecut și în scădere abruptă față de nivelul de 3.719 de puncte de consum casnice din 2021, arată datele publice de pe site-ul Tinmar Energy. Pe zona de consumatori noncasnici mici se remarcă tot o scădere abruptă de la 25.446 de puncte de consum la finalul anului 2021 la circa 12.800 după primul semestru al acestui an. Pe zona de clienți mari, scăderea nu a fost la fel de pronunțată, de circa 20% față de finalul lui 2021, până la aproximativ 1.900 de puncte de consum.
Compania nu a comentat până la închiderea ediției cauzele care au stat la scăderea portofoliului de clienți, singura comunicare oficială din partea Tinmar Energy precizând că fima nu a denunțat unilateral niciun contract. „Tinmar Energy NU a denunțat unilateral niciun contract și niciunul din consumatorii Tinmar nu va rămâne fără curent electric. Consumatorii casnici NU au făcut obiectul notificărilor transmise de societatea furnizoare. În contextul noilor modicări legislative, societatea noastră încearcă să adapteze strategia de furnizare a energiei electrice astfel încât să nu afecteze în primul rând consumatorii casnici și să poată susține inclusiv și toate celelalte categorii de consumatori“, a precizat compania într-un drept la replică publicat la începutul acestei săptămâni ca urmare a mai multor informații privind stabilitatea financiară a firmei.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026