Modelul de discount se conturează a fi câștigător și în moda românească după ce a cucerit comerțul cu alimente
Primii discounteri au apărut în moda locală acum mai bine de un deceniu, însă cu adevărat acest segment de piață a început să crească accelerat abia în ultimii ani, odată cu dezvoltarea rapidă a unor rețele precum Pepco, Kik și Sinsay.
♦ Românii cheltuie anual pe haine și încălțăminte circa 4-5 mld. euro ♦ În pandemie, cât oamenii au stat mai mult în casă, vânzările de astfel de articole s-au prăbușit ♦ După ce au început să se ridice restricțiile, consumul a „duduit“ din nou, la fel ca până în 2019 ♦ În ultima perioadă, în care prețurile au explodat, banii pentru modă ori pentru cosmetice au devenit tot mai puțini dat fiind că alimentele, produsele pentru casă și utilitățile mănâncă tot mai mult din venituri ♦ Chiar și așa, mallurile și parcurile de retail sunt pline.
Primii discounteri au apărut în moda locală acum mai bine de un deceniu, însă cu adevărat acest segment de piață a început să crească accelerat abia în ultimii ani, odată cu dezvoltarea rapidă a unor rețele precum Pepco, Kik și Sinsay. Acestea au astăzi zeci sau chiar sute de magazine fiecare și au reușit astfel să acopere nu doar orașe mari, ci și medii și mici, urbe unde alte mărci nu au pătruns.
Într-o perioadă de inflație record, acest model este cu atât mai câștigat cu cât banii pentru modă ori pentru cosmetice au devenit tot mai puțini deoarece alimentele, produsele pentru casă și utilitățile mănâncă cea mai bună parte din veniturile românilor de rând.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026