Mona Mușat, fondatoarea școlii private Aletheea: Piața școlilor private a fost afectată pentru că acestea depind în cea mai mare măsură de încasări și de situația financiară a părinților. Se spune foarte des despre școlile private că sun
Învățământul privat a fost printre cele mai afectate industrii de criza creată de pandemia de COVID-19 în România. Școlile au fost închise de autorități pe 11 martie și vor rămâne închise pe tot parcursul anului școlar.
Învățământul privat a fost printre cele mai afectate industrii de criza creată de pandemia de COVID-19 în România. Școlile au fost închise de autorități pe 11 martie și vor rămâne închise pe tot parcursul anului școlar. Mona Mușat, fondatoarea școlii private Aletheea, afirmă că piața școlilor private a fost afectată în mare măsură de această criză pentru că necesită investiții mari de la an la an și depinde în foarte mare măsură de situația economică a părinților.
„Se spune foarte des despre școlile private că sunt un business, iar fondatorii sunt de fapt oameni de afaceri, însă educația nu este un business pentru că investiția se amortizează foarte greu, în foarte mulți ani. Investițiile care trebuie făcute în fiecare an în școală sunt și ele mari pentru că în fiecare an apar instrumente noi, dotări noi. Piața școlilor private a fost afectată pentru că școlile private depind în cea mai mare măsură de încasări și de situația financiară a părinților, iar dacă părinții sunt afectați la rândul lor, atunci se vede foarte repede și foarte ușor în nivelul de încasări și mai ales în perioada de recuperare a taxelor“, a declarat Mona Mușat în cadrul emisiunii de business ZF 15 minute cu un antreprenor.
Școala privată Aletheea are 280 de copii înscriși la cursuri, 70 de profesori, 20-25 de profesori colaboratori pe partea de educație nonformală și 17-20 de persoane care fac parte din personalul administrativ. Investițiile în școala privată s-au ridicat la aproape 4 milioane de euro. Mona Mușat spune că singura măsură de sprijin de la stat de care poate beneficia o școală în această perioadă este cea a șomajului tehnic. Instituțiile de învățământ privat nu pot aplica pentru alte măsuri din cauza cadrului legislativ sub care funcționează.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026