Versiunea completă
IMM

MoonShotX. Ca să intri pe piața din Austria, dar nu numai, poți să ai cele mai bune produse și servicii, dar dacă nu ai cine să-ți deschidă ușile, dacă nu ai parteneri locali, este foarte greu să pătrunzi sau să ai succes

După ce ani de zile au stat numai în piața din România, companiile antreprenoriale românești încearcă acum să se uite mai mult și către piețele externe, mai ales că economia României a început să scadă și chiar să le afecteze businessul.

Cristian Hostiuc · 25 mai 2026 · 1 min de citit

După ce ani de zile au stat numai în piața din România, companiile antreprenoriale românești încearcă acum să se uite mai mult și către piețele externe, mai ales că economia României a început să scadă și chiar să le afecteze businessul.

Problema este că pe piețele externe, chiar dacă sunt mult mai mari, cu o putere de cumpărare mult mai ridicată, nu este chiar așa ușor de pătruns, pentru că aceste piețe sunt mult mai naționaliste, au alte reguli în business, au alte rețele de networking, unde este foarte greu să pătrunzi.

Dacă România a primit companiile străine, multinaționalele, cu brațele deschise când au intrat pe piața românească, pentru că au adus bani, knowledge, organizare, branduri internaționale, când se duc în afară, companiile românești, antreprenorii români văd că acolo nu este ca în România.

Citește și