Motivare CC: În cazuri excepționale, legiuitorul poate reglementa referendum în mai multe zile
Judecătorii Curții Constituționale susțin, în motivarea deciziei prin care au respins contestația PDL pe modificarea Legii referendumului, că legiuitorul poate reglementa, în cazuri excepționale, organizarea referendumului în mai multe zile, pentru a asigura o mai mare participare la vot.
Motivarea Curții a fost publicată marți seară în Monitorul Oficial, fiind prezentată argumentația pentru care a fost respinsă contestația PDL privind extinderea intervalului de vot de la 12 la 16 ore.
“Așadar, deși regula este ca referendumul să se desfășoare într-o singură zi, în cazuri excepționale, pentru a se asigura o mai mare participare la vot, legiuitorul poate reglementa și în sensul ca referendumul să se desfășoare pe parcusul mai multor zile”, se arată în motivarea judecătorilor Curții Constituționale.
Aceasta este una dintre concluziile Curții, după ce sunt trecute în revistă cele trei tipuri de referendumuri organizate în România, în baza Legii referendumului nr. 3/2000. Astfel, se amintește referendumul pentru revizuirea Constituției, din anul 2003, care s-a desfășurat pe parcursul a două zile, respectiv 18 și 19 octombrie 2003. De asemenea, este trecut în revistă atât referedumul din 19 mai 2007, pentru demiterea președintelui, dar și cele două referendumuri “cu privire la probleme de interes național” din 25 noiembrie 2007, dar și din 22 noiembrie 2009.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026