Ce ne așteaptă: dobânzi real negative tot mai mari pentru deponenți, creșterea ratelor la credite – mulți încă nu au știu ce înseamnă acest lucru -, o presiune tot mai mare pe creșterea salariilor, dar vor fi companii care nu vor avea de unde să plătească
Economiile occidentale au intrat într-o perioadă de stagflație: inflație în creștere, temperarea creșterii economice și chiar scădere, dobânzi mici, real negative, deficite bugetare mari, presiuni pentru creșterea salariilor, proteste, crize politice interne.
Economiile occidentale au intrat într-o perioadă de stagflație: inflație în creștere, temperarea creșterii economice și chiar scădere, dobânzi mici, real negative, deficite bugetare mari, presiuni pentru creșterea salariilor, proteste, crize politice interne.
Toate aceste lucruri au venit deja și peste noi, dar vor fi mult mai accentuate.
Inflația va crește, cu mult peste așteptări, s-ar putea să atungem, cel puțin pentru o lună (an la an), o inflație chiar de 10% (decembrie la decembrie este estimată să ajungă la 7%), creșteri de prețuri în economie pentru că toată lumea va transfera în prețurile finale creșterea prețurilor la energie ți utilități, la care se adaugă majorările de prețuri ale furnizorilor.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026