Versiunea completă
Business Construct

Negocierea contractelor de antrepriză din perspectiva noului Cod civil

În pofida climatului economic din ultimii ani, există domenii în care continuă perfectarea și negocierea unor contracte de antrepriză. Spre exemplu, pe fondul stimulentelor conferite de statul român în domeniul energiei din surse regenerabile, dezvoltarea și implementarea unor astfel de proiecte implică negocierea și semnarea unor contracte de tip FIDIC.

Mirela Turlan · 15 octombrie 2012 · 1 min de citit

În pofida climatului economic din ultimii ani, există domenii în care continuă perfectarea și negocierea unor contracte de antrepriză. Spre exemplu, pe fondul stimulentelor conferite de statul român în

domeniul energiei din surse regenerabile, dezvoltarea și implementarea unor astfel de proiecte implică negocierea și semnarea unor contracte de tip FIDIC.

În practică, se pot întâlni asemenea contracte, spre exemplu, pentru ansamblul de operațiuni constând în proiectarea, furnizarea, montarea și asamblarea echipamentelor de producere a energiei din surse regenerabile, precum și pentru dezvoltarea infrastructurii din interiorul limitelor proiectului (fundații, drumuri interioare, cabluri de conectare).

Având în vedere că, în numeroase situații, furnizorii sau antreprenorii sunt entități parte ale unor grupuri internaționale, și, de asemenea, ținând cont de gradul de “confort” dat de unele forme de contracte îndelung folosite și testate în practica internațională, adeseori se optează pentru structurarea termenilor și condițiilor unor asemenea tranzacții pe baza formelor de contracte de tip FIDIC.

Citește și