Neil McLocklin, Knight Frank: România este cea mai atractivă piață din lume pentru outsourcing
Neil McLocklin, care este partener strategic consulting în cadrul companiei de consultanță imobiliară, Knight Frank spune că România va atrage tot mai multe companii de outsourcing, pe măsură ce piețele din Europa Centrală sunt deja saturate și concurența este mult prea mare pentru acestea în Budapesta sau Praga.
Neil McLocklin, care este partener strategic consulting în cadrul companiei de consultanță imobiliară, Knight Frank spune că România va atrage tot mai multe companii de outsourcing, pe măsură ce piețele din Europa Centrală sunt deja saturate și concurența este mult prea mare pentru acestea în Budapesta sau Praga.
„În urmă cu un an am realizat un index de risc, cu privire la mediul de afaceri, costuri și risc, și dintre toate țările din lume, pentru BPO-uri într-un sens larg, România este numărul 1. Informația a ajuns deja în cele mai mari companii. Ca exemplu, în contrast cu Ungaria, unde inflația salariilor este foarte mare, Budapesta are competiție foarte mare între Morgan Stanley, Vodafone și alte companii. Acum este timpul pentru România. De aceea vedem că aici acum sunt condiții foarte bune. Dacă ne uităm la cât de ușor este să faci afaceri aici, la infrastructura de business din România și oamenii talentați pe care îi poți recruta, aici se vor extinde companiile de BPO“, a explicat Neil McLocklin.
Numărul de angajați din clădirile de birouri clasa A și B din București a ajuns la aproximativ 250.000 la finalul anului trecut, potrivit datelor din piața imobiliară, în timp ce efectivul total al salariaților din Capitală a depășit pragul de 1 milion de persoane în prima lună a acestui an.
-
Premieră în Europa: grupul francez Veolia se pregătește să recicleze baterii uzate de EV-uri pentru a recupera metale critice pentru industriile europeneBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026
-
Gigantul german al electrocasnicelor Miele vrea să-și mute în întregime producția de mașini de spălat în PoloniaBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026
-
China vrea să investească 15 mld. dolari în centrale solare și eoliene în TurciaBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026