Netopia a intermediat tranzacții online de 65 mil. euro în S1
Netopia mobilPay, unul dintre cei mai mari procesatori de tranzacții online cu cardul de pe piața locală, a intermediat în primul semestru al anului 1,2 milioane de plăți online cu cardul, cu 30% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, în valoare de peste 65 mil. euro, în creștere cu 70%
Netopia mobilPay, unul dintre cei mai mari procesatori de tranzacții online cu cardul de pe piața locală, a intermediat în primul semestru al anului 1,2 milioane de plăți online cu cardul, cu 30% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, în valoare de peste 65 mil. euro, în creștere cu 70%. Compania și-a majorat și baza de clienți, semnând contracte cu încă 300 de comercianți.
„Consumatorii au tot mai multă încredere în achizițiile online, iar asta se vede atât în evoluția la nivel de volum și valoare a tranzacțiilor, cât și în numărul de comercianți pe care i-am atras. Iar faptul că dispozitivele mobile au ajuns să genereze un sfert din totalul plăților online ne întărește încrederea că românii vor rapiditate, siguranță și mobilitate în actul de cumpărare“, declară Antonio Eram, CEO și fondator al NETOPIA mobilPay. Valorea medie a unei achiziții online s-a situat la circa 240 de lei, față 180 de lei, suma medie cheltuită anul trecut.
Cele mai mari plăți procesate de companie în prima jumătate a lui 2015 au fost pentru achiziții de servicii și produse din zona turismului, cu zeci de sume care s-au apropiat sau au depășit 10.000 euro. Printre acestea s-au numărat bilete de avion și pachete de vacanță în destinații exotice, destinații îndepărtate pentru luna de miere, dar și mobilier sau produse IT&C.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026