NETWORKING CU COLEGII: Își caută parteneri de dialog
Nevoia de a interacționa cu manageri din alte industrii este esențială pentru cursanții unui program de Executive MBA sau MBA, de aceea componenta de „networking“ are o importanță semnificativă atât în selecția programului, cât și în evaluarea sa.
Nevoia de a interacționa cu manageri din alte industrii este esențială pentru cursanții unui program de Executive MBA sau MBA, de aceea componenta de „networking“ are o importanță semnificativă atât în selecția programului, cât și în evaluarea sa.
În chestionarul aplicat de ZF în rândul absolvenților de MBA din promoțiile din ultimul an, dimensiunea „networking“ este analizată în funcție de trei subdimensiuni: interacțiunea cu colegii, calitatea și nivelul profesional ale celorlalți cursanți și posibilitatea de a iniția contacte pentru potențiale businessuri. Managerii care au finalizat programele de MBA au evaluat, cu un punctaj de la 1 la 5 (în care 1 înseamă slab, iar 5 excelent), componenta de networking a programelor. Anul acesta, pe locul 1 în topul celor mai bune programe locale de MBA pentru networking este EMBA-ul oferit de școala de afaceri ASEBUSS, program care a beneficiat de un scor mai mare la acest capitol prin comparație cu anul trecut, când se poziționa în top pe locul 6 (din 8) la această dimensiune.
Multe programe de educație managerială pierd de multe ori la punctajul obținut la această dimensiune pentru că în echipele de studenți se reușește în mică măsură să se „lege“ prietenii. Deși modul în care se selectează studenții din fiecare generație este ca un joc la loterie pentru cei care se ocupă de admitere în școlile de afaceri, pentru că nu pot ști dinainte dacă există „chimie“ între studenți, o selecție mai atentă în funcție de nivelul de senioritate al celor înscriși la program va fi necesară, avertizează unii absolvenți. În timp ce middle managerii mai tineri, de exemplu, se bucură că au în grupă manageri „seniori“, cu mulți ani de experiență, pentru că au de la cine învăța lucruri noi, nu același lucru pot spune și „seniorii“, care și-ar dori mai mult să poarte discuții cu persoane cu același nivel de experiență.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026