Nicolas Richard, ENGIE România: Suntem într-un moment în care fiecare stat are un punct de pornire diferit, chiar dacă scopul este comun. În cazul României, vedem un viitor în care gazul și energia se combină pentru tranziția energetică
România a devenit deja cel mai mare producător de gaze la nivelul UE, iar odată cu începerea producției din Neptun Deep această poziție se va consolida. Gazul devine astfel cel mai mare atu pe care îl are România în acest context în care siguranța accesului la resursă devine mai importantă decât prețul. Iar de la acest gaz se poate construi tranziția energetică a României, dacă sunt îndeplinit…
♦ Situația geopolitică obligă la mult pragmatism în ceea ce privește dezvoltarea sectorului energetic, astfel că fiecare stat trebuie să își cunoască foarte bine atuurile și să și le folosească prudent ♦ Scopul este comun la nivel european, decarbonizarea care în esență aduce decuplarea de importurile de energie, dar calea de a ajunge la el diferă de la caz la caz, a spus Nicolas Richard, CEO ENGIE România, în cadrul intervenției sale de la ZF Power Summit, eveniment care a avut loc în perioada 26-28 februarie.
România a devenit deja cel mai mare producător de gaze la nivelul UE, iar odată cu începerea producției din Neptun Deep această poziție se va consolida. Gazul devine astfel cel mai mare atu pe care îl are România în acest context în care siguranța accesului la resursă devine mai importantă decât prețul. Iar de la acest gaz se poate construi tranziția energetică a României, dacă sunt îndeplinite câteva condiții.
„Suntem într-un moment în care realizăm că fiecare stat are un punct de pornire diferit și un drum dierit, chiar dacă avem același scop. Impactul climatic ne afectează zilnic, deci trebuie să găsim răspunsurile corecte. Ce mi se pare important este să revenim la trei puncte pertinente: primul este să fim pragmatici. Al doilea lucru este să vedem cum putem faza drumul spre net zero. Și al treilea lucru, să profităm de atuurile pe care le are fiecare stat. În cazul României, vedem un viitor în care gazul și electricitatea se combină pentru a realiza tranziția energetică“, a spus Richard.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026