Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Niculae Șerban, Grup Șerban Holding, companie care exploatează peste 12.000 de hectare: „Costurile pentru agricultura no-till sunt cu 60% mai mici decât pentru agricultura convențională”

Conceptul no-till, care presupune lucrări minime asupra so­lului în locul lucrărilor intensive, cu care sunt obișnuiți fermierii români din agricultura conven­țională, și utilizarea eficientă a resurselor, presupune costuri cu 60% mai mici decât pentru agri­cultura convențională, susține Niculae Șerban, fondatorul și pre­șe­dintele consiliului de admi­nis­trație al grupului Șerban Holding.

Corina Matei · 15 septembrie 2022 · 2 min de citit

Conceptul no-till, care presupune lucrări minime asupra so­lului în locul lucrărilor intensive, cu care sunt obișnuiți fermierii români din agricultura conven­țională, și utilizarea eficientă a resurselor, presupune costuri cu 60% mai mici decât pentru agri­cultura convențională, susține Niculae Șerban, fondatorul și pre­șe­dintele consiliului de admi­nis­trație al grupului Șerban Holding.

„În Vaslui, unde nu irig, cu tehnologia pe care o utilizez, producția pentru culturile de vară este de peste 3 tone/hectar. Schimbând tehnologia (am trecut la no-till) am obținut rezultate foarte bune, cu costuri foarte mici. Practic agricultură no-till de trei ani și dacă socotim cu tot cu arendă, costurile pentru agricultura no-till sunt cu 60% mai mici decât pentru agricultura convențională”, a spus Niculae Șerban în cadrul conferinței România irigabilă, un proiect realizat de ZF în parteneriat cu Banca Transi­lvania. Costurile pentru însămân­țarea unui hectar cu cereale și însămânțarea sa sunt de 1.000 – 1.500 de euro în contextul prețurilor actuale, conform datelor ZF.

Grupul Șerban este cel mai mare producător din zona Moldovei, unde exploatează peste 12.000 de hectare de culturi agricole în județele Bacău și Vaslui, iar acțiunile sale sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București.

Citește și