Nimet, unul dintre cei mai mari producători de țevi de oțel, cu afaceri de 358 mil. lei: Vrem să ne triplăm capacitatea în proiecte solare până în 2023
„Cele două centrale fotovoltaice reprezintă un prim pas în demersul Nimet, unul dintre principalii producători de bare și țevi din oțel cromat la nivel european, de a ajunge la o capacitate fotovoltaică instalată de 6 MW până în 2023”, spune Samy Numan, managing director, Nimet.
♦ Nimet, un business de 358 mil. lei cu două fabrici de producție de bare și țevi de oțel, demarează, alături de italienii de la Enel X, primele proiecte solare, pe cele două unități, capacitatea cumulată fiind de 2 MW, în urma unei investiții de 1,5 milioane de euro ♦ Planurile sunt de a tripla această capacitate în următorii doi ani.
„Cele două centrale fotovoltaice reprezintă un prim pas în demersul Nimet, unul dintre principalii producători de bare și țevi din oțel cromat la nivel european, de a ajunge la o capacitate fotovoltaică instalată de 6 MW până în 2023”, spune Samy Numan, managing director, Nimet.
Potrivit datelor de la Ministerul Finațelor, Nimet a terminat anul trecut cu un business de 358 de milioane de lei, un profit net de 24,8 milioane de lei, compania având 619 angajați. Firma are două unități de producție în localitățile Lazuri și Târgoviște, județul Dâmbovița. Centralele solare montate de Enel X, divizia de soluții inteligente a italienilor de la Enel, vor avea o capacitate cumulată de 2 MW.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026