Nivel mic, dar în creștere. Exporturile de apă s-au ridicat la 13 milioane de euro în 2021, plus 55%
România a exportat anul trecut apă, inclusiv apă minerală, în valoare de 13 milioane de euro, livrările peste hotare înregistrând un avans de 55% față de anul precedent, arată datele de la Institutul Național de Statistică (INS).
România a exportat anul trecut apă, inclusiv apă minerală, în valoare de 13 milioane de euro, livrările peste hotare înregistrând un avans de 55% față de anul precedent, arată datele de la Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, exporturile au ajuns la un nivel record, deși este un nivel redus comparativ cu alte sectoare, chiar și cu sectorul băuturilor răcoritoare.
În total, piața apelor îmbuteliate se ridică la 800 milioane de euro – 1 miliard de euro, conform estimărilor ZF, având în vedere că doar piața
Exporturile de apă sunt mici și pentru că românii sunt principalii consumatori ai fabricilor locale, iar puține branduri de import și-au făcut loc pe această piață. Exporturi realizează branduri de apă minerală precum Borsec, AQUA Carpatica sau Dorna, conform datelor ZF. De altfel, acestea sunt și cele mai vândute branduri din România. Datele companiei de cercetare Market Vector arată că Borsec, AQUA Carpatica, Izvorul Alb, Bucovina și Dorna erau în 2021 cele mai vândute branduri de apă minerală naturală, cu o cotă de piață cumulată de 78,7% în valoare.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026