Noi discuții despre legea salarizării
Prima întâlnire de lucru dintre reprezentanții Ministerului Muncii cu cei ai delegației FMI va avea loc astăzi, alte două fiind programate pentru perioada următoare. Discuțiile se vor face pe marginea legii salarizării unitare în sectorul bugetar, dar și pe teme precum o nouă modificare a Codului muncii sau situația sistemului de pensii.
Prima întâlnire de lucru dintre reprezentanții Ministerului Muncii cu cei ai delegației FMI va avea loc astăzi, alte două fiind programate pentru perioada următoare.
Discuțiile se vor face pe marginea legii salarizării unitare în sectorul bugetar, dar și pe teme precum o nouă modificare a Codului muncii sau situația sistemului de pensii. Legea salarizării unitare, intrată în vigoare de mai bine de trei ani, a revenit pe agenda discuțiilor, având în vedere că până în prezent prevederile acesteia nu au fost aplicate. Motivul? Anomaliile din sistem (de exemplu, salariul unui ministru era mai mic decât al unui subordonat) nu puteau fi rezolvate până când nivelul salariilor bugetarilor nu revenea la cel de dinainte de tăierea de 25% aplicată în iunie 2010.
Oficialii care au lucrat la această lege spun că legea a intrat în vigoare, dar Curtea Constituțională nu ar fi putut permite majorări salariale diferențiate atâta vreme cât salariile bugetarilor erau reduse. Pe de altă parte, legea salarizării ar fi presupus o rezolvare a anomaliilor prin creșteri salariale, nu prin diminuări, astfel încât salariile mici să crească, iar cele mari să rămână la același nivel sau să crească mai puțin, pentru ca diferențele să nu fie așa de mari.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026