Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Nuclearelectrica propune dividende cu un randament de 5,3%

Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România, convoacă acționarii pentru distribuirea unui dividend de 0,33 lei, ceea ce la prețurile actuale al unei acțiuni de 6,31 lei echivalează cu un randament de 5,3%.

Corina Zamfir · 22 martie 2017 · 1 min de citit

Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România, convoacă acționarii pentru distribuirea unui dividend de 0,33 lei, ceea ce la prețurile actuale al unei acțiuni de 6,31 lei echivalează cu un randament de 5,3%. Plata dividendelor este 28 iunie 2017. Rata de distribuție a profitului spre dividende este de 91%.

Producătorul de energie electrică a avut în T4/2016 o perioadă mult mai bună decât cea din T4/2015, cu un profit net de aproape 2,5 ori mai mare (44,1 mil. lei în 2016, față de 17,9 mil.  lei în 2015), se arată într-o notă a Prime Transaction.

La nivelul întregului an, pe de altă parte, profitul a scăzut cu 27,1%, de la 149,1 mil. lei în 2015 până la 108,7 mil. lei în 2016. “Scăderea are la bază în principal pierderea financiară de 29 mil. lei, după un profit de 18,2 mil. lei în 2015, dar și oprirea mai îndelungată decât se estima inițial a Unității 1, în prima parte a anului”.

Citește și