Nucleul economic al UE și-a revenit puternic din recesiune în trimestrul III, însă nu a ajuns la adăpost. Polonia, Olanda, Slovacia și Lituania s-au apropiat cel mai mult de cotele de dinainte de criză
Marile economii europene și-au revenit puternic în trimestrul III din recesiunea provocată de pandemie, însă sunt încă departe de nivelurile de dinainte de criză, iar specialiștii spun că sfârșitul anului poate aduce noi scăderi.
Marile economii europene și-au revenit puternic în trimestrul III din recesiunea provocată de pandemie, însă sunt încă departe de nivelurile de dinainte de criză, iar specialiștii spun că sfârșitul anului poate aduce noi scăderi. Polonia, Olanda, Slovacia și Lituania sunt țările care au pierdut până acum cel mai puțin teren în fața crizei, potrivit celor mai recente date ale Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene.
Recesiunea a venit, de asemenea, cu reduceri apreciabile ale exporturilor, România înregistrând una dintre cele mai mari scăderi în primele trei trimestre ale acestui an în raport cu aceeași perioadă a anului anterior. Totodată, România este una dintre puținele țări ale căror importuri extra-UE au crescut în septembrie în ritm anualizat. În aceeași lună, exporturile extra-UE românești au înregistrat una dintre cele mai mari scăderi.
Germania, liderul economiilor europene, a crescut cu ritmul record de 8,2% în trimestrul III, față de cel anterior, când a înregistrat o contracție de 9,8%. PB-ul este cu mai mult de 4% sub nivelul de la sfârșitul anului trecut.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026