Numărul autorizațiilor de construire – plus 20% la două luni
În primele două luni din an au fost emise 4.734 de autorizații de construire pentru clădirile rezidențiale, în creștere cu 20,5% față de perioada corespunzătoare a anului precedent.
În primele două luni din an au fost emise 4.734 de autorizații de construire pentru clădirile rezidențiale, în creștere cu 20,5% față de perioada corespunzătoare a anului precedent.
Potrivit datelor INS, în perioada menționată, creșterea a fost înregistrată în toate cele opt regiuni de dezvoltare. Lucrările de construcții au început anul cu creștere, după ce în 2017 scăzuseră cu 5,4%.
Astfel, în ianuarie, lucrările de construcții au crescut cu 7,8%. Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la construcțiile inginerești cu 29,7%.
Citește și
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026