Versiunea completă
Business Construct

„O mie de companii au dispărut“. Industria mobilei din Polonia este în pragul colapsului

Fabrica Steinpol din Wolow, Silezia Inferioară, se va închide până la sfârșitul lunii aprilie, notează Money.pl. 110 persoane își vor pierde locurile de muncă la fabrica de mobilă tapițată. Între timp, doar în ultimii doi ani industria mobilei, care reprezintă aproximativ 2% din PIB-ul Poloniei, a pierdut 20.000 de locuri de muncă.

Catalina Apostoiu · 23 martie 2026 · 2 min de citit

Fabrica Steinpol din Wolow, Silezia Inferioară, se va închide până la sfârșitul lunii aprilie, notează Money.pl. 110 persoane își vor pierde locurile de muncă la fabrica de mobilă tapițată. Între timp, doar în ultimii doi ani industria mobilei, care reprezintă aproximativ 2% din PIB-ul Poloniei, a pierdut 20.000 de locuri de muncă. Numărul companiilor îndatorate este de asemenea în creștere. Oficialii industriei spun că situația nu a mai fost atât de gravă de ani de zile. Steinpol este cel mai recent exemplu de companie aflată în dificultate din industria poloneză a mobilei. Zorka, un producător din Jelenia Gora care produce pentru IKEA, a operat deja disponibilizări în acest an. Anul trecut, Black Red White a anunțat eliminarea a 800 de locuri de muncă. Michal Strzelecki, directorul Camerei de Comerț a Producătorilor de Mobilă din Polnia, estimează că europenii nu vor să investească în mobilă și așteaptă o perioadă mai stabilă.

Michal Strzelecki estimează că europenii nu vor să investească în mobilă și așteaptă o perioadă mai stabilă. El adaugă că în ultimii doi ani industria a pierdut până la 20.000 de locuri de muncă.

Industria poloneză a mobilei este considerată o campioană. „În 2024, China era liderul exporturilor de mobilă, cu o cotă de piață de 41,1%. Cel mai mare importator de mobilă a fost SUA, cu o cotă de 26,5% din importurile globale. În 2024, Polonia a fost al treilea cel mai mare exportator de mobilă din lume, cu o cotă de 5,7%, și al nouălea cel mai mare importator, cu o cotă de 2%“, se arată într-un raport al băncii PKO BP.

Citește și