Versiunea completă
Prima pagina

O nouă rețea de magazine se ridică pe scheletul Leonardo

O parte dintre spațiile în care funcționau anterior magazine Leonardo - rețea aflată în faliment începând cu acest an - au fost preluate de o nouă companie care vine cu un brand, cu un logo și cu un design de…

Mirela Turlan · 17 iunie 2015 · 1 min de citit

O parte dintre spațiile în care funcționau anterior magazine Leonardo – rețea aflată în faliment începând cu acest an – au fost preluate de o nouă companie care vine cu un brand, cu un logo și cu un design de magazin similare cu ale celui care a fost timp de aproape două decenii liderul pieței locale de încăl­țăminte.

Compania Leonardo SRL din județul Bihor, controlată de antreprenorul Florin Panea, care opera retailerul de încălțăminte cu același nume, a intrat în faliment în urmă cu câteva luni, la patru ani și jumătate după ce și-a cerut insolvența.

Lanțul de magazine Leonardo, fon­dat în 1994 de antreprenorul român, a fost liderul pieței de profil încă de la înființare până în 2013, când locul său a fost luat de germanii de la Deichmann. În perioada de boom Leo­nar­do ajunsese la peste 200 de magazine în România și în țările vecine și la afaceri de peste 500 de milioane de lei. Anul trecut afacerile au coborât la sub 100 mil. lei.

Citește și