Oana Diaconescu, Iulius: Clienții sunt mai precauți, dar continuă să cumpere. Retailul trebuie să vină cu experiențe și oferte noi
Consumatorii continuă să vină în magazine și să facă achiziții, însă deciziile de cumpărare sunt mult mai atent analizate decât în anii anteriori, pe fondul presiunii inflației și al incertitudinilor economice, spune Oana Diaconescu, Head of Leasing în cadrul Iulius.…
Consumatorii continuă să vină în magazine și să facă achiziții, însă deciziile de cumpărare sunt mult mai atent analizate decât în anii anteriori, pe fondul presiunii inflației și al incertitudinilor economice, spune Oana Diaconescu, Head of Leasing în cadrul Iulius. În aceste condiții, retailerii și centrele comerciale trebuie să răspundă prin experiențe noi, campanii comerciale și oferte adaptate unui client devenit mai prudent.
„Suntem într-un an dificil, pe fondul inflației, al măsurilor fiscale și al contextelor internaționale nefavorabile. Clienții sunt mult mai precauți, cumpărăturile sunt cântărite mult mai atent, iar bugetele sunt gestionate cu mai multă grijă. Tocmai de aceea retailerii trebuie să vină cu soluții noi, cu oferte și experiențe îmbunătățite, de la atmosfera din centrele comerciale până la campaniile și serviciile oferite consumatorilor”, a spus Oana Diaconescu în cadrul evenimentului ZF Retail Summit 2026.
Ce a mai spus Oana Diaconescu
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026