Olandezii de la Damen cer rezilierea contractului cu statul român privind Șantierul Naval Mangalia: Cadrul juridic actual încalcă condițiile oferite de statul român în 2018, invalidând complet principiile care au stat la baza deciziei companiei de a inves
Grupul olandez Damen Shipyards, care la jumătatea lui 2018 a intrat în acționariatul șantierului naval Damen Mangalia, cere rezilierea contractului legal de funcționare a asocierii dintre Damen Holding BV și statul român privind Șantierul Mangalia. Oficialii companiei spun că în…
Grupul olandez Damen Shipyards, care la jumătatea lui 2018 a intrat în acționariatul șantierului naval Damen Mangalia, cere rezilierea contractului legal de funcționare a asocierii dintre Damen Holding BV și statul român privind Șantierul Mangalia.
Oficialii companiei spun că în momentul de față, prin adoptarea legii 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcționa asocierea dintre statul român și Damen în ceea ce privește Șantierul Mangalia.
“Cadrul juridic care se aplică în prezent încalcă condițiile oferite, agreate și garantate în favoarea Damen de către statul român și structurile sale în 2018, invalidând complet principiile care au stat la baza deciziei Damen de a investi în șantierul din Mangalia. În plus, acest fapt vine după mai bine de trei ani de alte blocaje în procesul decizional, niciun alt tip de ajutor, implicare sau finanțare din partea partenerului român”.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026