OMV Petrom câștigă licitația pentru un perimetru de explorare țiței și gaze din Marea Neagră, în zona offshore a Georgiei
OMV Petrom, principala companie de energie din Europa de Sud-Est, a câștigat licitația pentru un perimetru de explorare țiței și gaze de 5.282 de kilometri pătrați, din Marea Neagră, în zona offshore a Georgiei.
OMV Petrom, principala companie de energie din Europa de Sud-Est, a câștigat licitația pentru un perimetru de explorare țiței și gaze de 5.282 de kilometri pătrați, din Marea Neagră, în zona offshore a Georgiei.
„Ne continuăm planurile de a ne extinde activitățile din upstream în regiunea Mării Negre. Aceasta este o altă etapă importantă, după semnarea unui contract pentru intrarea înlicența de explorare Han Asparuh,în zona offshore a Bulgariei. Este ocontinuare firească a experienței noastre de peste 40 de ani în apele românești ale Mării Negre”, transmite Peter Zeilinger, membru al directoratului responsabil pentru activitatea de Upstream.
Perimetrul va fi concesionat oficial numai dacă negocierea unui contract de partajare a producției va fi finalizată cu succes. în acest caz, OMV Petrom va obține drepturile de a desfășura activități de explorare țiței și gaze naturale în perimetrul II, amplasat în platoul continental și în zona economică offshore a Georgiei din Marea Neagră, arată informațiile furnizate de companie. în România, explorarea platoului continental din Marea Neagră a început în 1969.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026