One United Properties vine la bursă: dezvoltatorul imobiliar atrage 260 mil. lei de la investitori într-o ofertă în care s-a realocat dinspre tranșa de retail spre cea a instituționalilor. Preț final de 2 lei pe acțiune și capitalizare anticipată de 2,9 m
Chiar dacă inițial le-a fost alocat 40% din oferta de vânzare de acțiuni One United Properties, cel mai mare holding care se listează la bursa de la București, micii investitori au primit în final 37% în urma realocării a 3%…
Chiar dacă inițial le-a fost alocat 40% din oferta de vânzare de acțiuni One United Properties, cel mai mare holding care se listează la bursa de la București, micii investitori au primit în final 37% în urma realocării a 3% spre tranșa investitorilor instiuționali.
Astfel indicele de alocare pentru tranșa de retail pro-rată este de 0,1087, adică la 1.000 de acțiuni subscrise un investitor va primi 110 unități, potrivit calculelor ZF. Pe de altă parte investitorii instituționali au primit 63% din ofertă, adică au subscris 81,9 milioane de acțiuni.
Oferta publică primară de acțiuni în vederea listării acțiunilor cu simbolul bursier ONE pe piața principală s-a derulat în perioada 22 iunie – 2 iulie, iar vineri, prețul final de ofertă a fost stabilit la 2 lei pe acțiune, capitalizarea anticipată a companiei fiind de 2,86 miliarde de lei. One United Properties a atras fonduri de 260 de milioane de lei pentru majorarea de capital.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026