OpenAI, creatorul ChatGPT, a luat o nouă finanțare: 8,3 miliarde de dolari la o evaluare de 300 de miliarde de dolari
Compania americană OpenAI, care a creat platforma bazată pe inteligență artificială ChatGPT, a atras recent o finanțare în valoare de 8,3 miliarde de dolari la o evaluare de 300 de miliarde de dolari, potrivit The New York Times (NYT) și techcrunch.com. Noua finanțare face parte din planul strategic al OpenAI de a atrage o investiție totală 40 de miliarde de dolari în acest an.
Compania americană OpenAI, care a creat platforma bazată pe inteligență artificială ChatGPT, a atras recent o finanțare în valoare de 8,3 miliarde de dolari la o evaluare de 300 de miliarde de dolari, potrivit The New York Times (NYT) și techcrunch.com. Noua finanțare face parte din planul strategic al OpenAI de a atrage o investiție totală 40 de miliarde de dolari anul acesta.
Runda a fost suprasubscrisă și a avut loc cu luni înainte de termen, conform NYT. Inițial, OpenAI a atras 2,5 miliarde de dolari de la firme de capital de risc în luna martie, când și-a anunțat intenția de a strânge 40 de miliarde de dolari într-o rundă condusă de Softbank. Gigantul din domeniul inteligenței artificiale plănuise să mai atragă încă 7,5 miliarde de dolari până la sfârșitul anului, dar și-a depășit propriile așteptări, în contextul în care investitorii s-au înghesuit să intre în structura sa de acționariat pe fondul unei creșteri impresionante.
Runda a fost condusă de Dragoneer Investment Group, un investitor discret, cu o sumă surprinzătoare de 2,8 miliarde de dolari, potrivit The Times. Mulți investitori noi au participat la rundă, inclusiv giganții din domeniul private equity Blackstone și TPG și administratorul de fonduri mutuale T. Rowe Price. Printre ceilalți participanți se numără Altimeter Capital, Andreessen Horowitz, Coatue Management, D1 Capital Partners, Fidelity Management, Founders Fund, Sequoia Capital, Tiger Global și Thrive Capital.
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto & Transporturi · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026