Operațiunile din România ale Deel, platforma globală de resurse umane și salarizare, au urcat la afaceri cumulate de 119 mil. lei în 2025, prin două firme cu aproape 350 de angajați
Deel, platforma americană de resurse umane și salarizare pentru echipe internaționale, și-a extins rapid operațiunile din România, care au ajuns în 2025 la afaceri cumulate de circa 119 mil. lei (23,6 mil. euro), de circa 2,6 ori mai mari decât în 2024, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.
Deel, platforma americană de resurse umane și salarizare pentru echipe internaționale, și-a extins rapid operațiunile din România, care au ajuns în 2025 la afaceri cumulate de circa 119 mil. lei (23,6 mil. euro), de circa 2,6 ori mai mari decât în 2024, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor. Operațiunile sunt împărțite între două entități locale – LetsDeel Romania și Deel Advanced IT&C -, care au împreună circa 348 de angajați. Cea mai mare dintre cele două, LetsDeel Romania, a raportat afaceri de 98,3 mil. lei (19,5 mil. euro), de peste trei ori mai mari decât în 2024, cu 317 angajați, iar Deel Advanced IT&C a avut afaceri de 20,8 mil. lei (4,1 mil. euro), în creștere cu 49%, cu 31 de angajați. Profitul ambelor firme a rămas infim – sub 0,2 mil. lei cumulat -, un tipar specific unei entități de operare locală care lucrează în regim de cost majorat pentru grup.
Deel este o platformă completă de resurse umane pentru echipe globale, fondată în 2019, care ajută companiile să angajeze și să plătească oameni în întreaga lume, gestionând salarizarea locală, contractele și conformitatea legală. Este una dintre cele mai mari companii software de tip SaaS din lume, cu peste 40.000 de clienți în circa 150 de țări. Ambele entități din România îl au ca administrator pe Alexandre Bouaziz, cofondatorul și directorul general al Deel.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026