Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Operatorul de vending O’Fresh Vending Solutions, care tocmai a fost cumpărat de fondul de investiții Integral Venture Partners: Vrem să facem achiziții atât local, cât și regional

Operatorul de vending OíFresh Vending Solutions, companie în acționariatul căreia a intrat fondul de investiții Integral Venture Partners, vrea ca în cinci ani să dubleze sau chiar să tripleze businessul, lucru ce va fi posibil atât prin dezvoltare directă, cât și prin achiziții - locale, dar și regionale.

Mirela Turlan · 5 septembrie 2023 · 2 min de citit

Operatorul de vending O‘Fresh Vending Solutions, companie în acționariatul căreia a intrat fondul de investiții Integral Venture Partners, vrea ca în cinci ani să dubleze sau chiar să tripleze businessul, lucru ce va fi posibil atât prin dezvoltare directă, cât și prin achiziții – locale, dar și regionale. Cifra de afaceri ar urma să ajungă astfel la 120-180 mil. lei, conform calculelor ZF pe baza datelor publice existente.

„Planul nostru este să consolidăm piața și să facem achiziții – atât local, cât și regional, pe aceleași segmente de piață. Fondul de investiții a venit către noi. Au fost și alte fonduri care s-au uitat atât la industrie, cât și la noi. Ce s-a întâmplat în final a fost un proces normal de M&A“, spune Mihai Ungureanu, CEO și acționar al O’Fresh Vending Solutions.

Compania are 3.500-4.000 de automate, din care circa 1.000 sunt aparate de cafea ce deservesc segmentul de office. Restul sunt automate de snackuri, băuturi răcoritoare și sendivișuri. Acestea sunt amplasate în gări, aeroporturi, fabrici, în clădiri de birouri și în universități, mai exact în zone cu trafic.

Citește și