Operatorul logistic DSV vrea să ajungă în perioada următoare la aproape 130.000 mp de depozite
Grupul danez DSV, unul dintre cei mai mari operatori pe piața de transport-logistică și distribuție din Europa, vrea să contracteze în perioada următoare o suprafață adițională de încă 37.000 mp în depozitele celor de la CTP de la km 23 de pe autostrada A1, în condițiile în care săptămâna trecută au semnat cu dezvoltatorul pentru 90.000 mp de depozite.

Aceasta a fost cea mai mare tranzacție din istoria pieței de logistică din România, un deal pe 10 ani, de peste 50 mil. euro. Din cei 90.000 mp, circa 37.000 mp sunt nou contractați, iar pentru restul a fost o prelungire de contract.
„Partenerii de la CTP vor construi un depozit de două ori mai mare decât contractăm noi acum, respectiv o suprafață de 37.000 mp. Vrem ca în timp să ne extindem în toată hala. În ceea ce privește trendul pieței, noi suntem optimiști, luând în calcul și ce se întâmplă pe scena politică și anunțurile legate de posibile noi taxe. Pentru noi 2016 a fost unul foarte bun și mergem acum în inerția acestuia. Sperăm să fim și stabili politic“, a declarat pentru ZF Sergiu Iordache, managing director la DSV România. El spune că în prezent principala provocare vine pe partea de resurse umane, în condițiile în care se găsesc tot mai greu oameni de recrutat pentru a lucra în depozite, în timp ce roboții reprezintă pentru moment o alternativă prea costisitoare.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026