Operatorul privat feroviar GFR: O oportunitate, dar și o provocare, va fi derularea unui program intens și masiv de investiții în infrastructura feroviară, care suferă de zeci de ani de subfinanțare. GFR are circa 2.400 de angajați și o cifră de
Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare operator privat feroviar din România, parte a grupului Grampet, controlat de Gruia Stoica, a înregistrat o scădere de 20% a activității de transport în aprilie față de martie 2020, pe fondul limitării circulației și al izolării.
Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare operator privat feroviar din România, parte a grupului Grampet, controlat de Gruia Stoica, a înregistrat o scădere de 20% a activității de transport în aprilie față de martie 2020, pe fondul limitării circulației și al izolării.
„În aceste condiții, un procent important din parcul de vagoane și locomotive a rămas fără utilizare, producând în continuare cheltuieli, dar fără a genera și venituri“, spun reprezentanții GFR într-un răspuns în vederea realizării anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie – ediția 2020.
Oficialii GFR mai adaugă și că, odată cu instituirea măsurilor de relaxare, activitatea de transport arată o revenire, astfel încât se așteaptă ca în luna iulie 2020 volumele lunare transportate să fie comparabile cu cele de anul trecut.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026