Opinie Adrian Vasilescu: De ce crește inflația dacă prețurile scad

Recent, Consiliul de Administrație al BNR a decis să nu reducă rata dobânzii de politică monetară, deși rata anuală a inflației și-a continuat trendul descendent atingând un minim istoric de 1,79 la sută în luna mai 2012. A fost, desigur, un semn de prudență. Sau chiar mai mult: un act de adecvare a instrumentarului băncii centrale, în actualele împrejurări, în vederea asigurării stabilității prețurilor și menținerii stabilității financiare.

Marți, când INS a comunicat datele privind inflația pe luna iunie 2012, aparent, se înregistra o schimbare de tendință în dinamica inflației. Fiindcă, după ce timp de 14 luni, fără întrerupere, rata anuală a inflației a tot scăzut, de la 8,41 la sută în mai 2011 până la 1,79 la sută în mai a.c., vedem cum în iunie direcția de mișcare s-a schimbat. Rata anuală a urcat de la 1,79 la 2,04 la sută. Creșterea, de numai un sfert de punct procentual, nu e mare, dar e creștere. Și cum, în iunie, rata lunară nu a urcat, ci a coborât, de la plus 0,20 la sută la minus 0,04 la sută, rezultatul pare paradoxal.

Și totuși, nu e! În primul rând, nu e o surpriză. Comunicatul din iunie 2012 anticipa această realitate, notând o revenire peste nivelurile minime istorice consemnate, cauza fiind “efectul de bază statistic nefavorabil temporar anticipat în a doua parte a anului 2012”. Unde e hiba? Acolo unde ne așteptam. Patru luni de rate negative în 2011 (0,29 la sută în iunie, 0,35 în iulie, 0,35 în august, 0,21 în septembrie, toate cu semnul minus) ne vor da dureri de cap, din punct de vedere matematic, în al doilea semestru din acest an.