Versiunea completă
Banci-Asigurari

Opinie Adrian Vasilescu: Trenul bunăstării așteaptă la semafor

Scriam, săptămâna trecută, că vorbim de 22 de ani, de dimineață până seara, până la demonetizarea subiectului, despre restructurare. Dar reformele se mișcă încet. Dacă vrem restructurare, și dacă vrem bunăstare, reformele trebuie să înceapă de la structura veniturilor și de la structura cheltuielilor.

Alexandru Matei · 25 aprilie 2012 · 2 min de citit

Scriam, săptămâna trecută, că vorbim de 22 de ani, de dimineață până seara, până la demonetizarea subiectului, despre restructurare. Dar reformele se mișcă încet. Dacă vrem restructurare, și dacă vrem bunăstare, reformele trebuie să înceapă de la structura veniturilor și de la structura cheltuielilor. Pentru că, în momentul de față, într-o gospodărie medie din România timpului nostru, din totalul veniturilor, aproape două treimi au ca sursă fie salariul modest plătit de stat sau de patroni, fie prestațiile sociale de asemenea modeste din alocații bugetare, la care se adaugă, într-un număr mare de procente, 20,3 la sută, venituri în natură din agricultură; iar în structura cheltuielilor, în două grupe, ambele exprimând participarea gospodăriilor populației la dezvoltarea avuției naționale, cifrele sunt îngrijorător de mici: 11,4 la sută cheltuieli de producție și 0,4 la sută (ați citit bine: 0,4 la sută!) cheltuieli pentru investiții. De unde, atunci, să vină mai multă bunăstare?

 

Iluzia de prosperitate, născută în decembrie ’89, s-a transformat cu timpul, pentru o mare parte a populației, în deziluzie. Pentru că au trecut prea mulți ani fără ca visul de bunăstare să se împlinească.

 

Am putea avea mai multă bunăstare? Bineînțeles. Dar n-o avem pentru că munca nu e încă bine organizată. Pentru că productivitatea e încă modestă. Și, mai ales, pentru că în Europa avem cel mai mic număr de salariați la o mie de locuitori, ei fiind unica sursă de bani pentru cel mai mare număr de pensionari în raport cu numărul de salariați. Din aceste cauze, și din multe altele, creșterea veniturilor populației întârzie, fapt ce amână sporirea puterii de cumpărare. Efectul imediat: consumul, chiar dacă a început să aibă o dinamică pozitivă, nu a ajuns să fie încă o locomotivă puternică a creșterii bunăstării. Pentru că nu este încă o locomotivă puternică a creșterii locurilor de muncă și a producției în industrie și agricultură.

Citește și