Opinie Adrian Vasilescu: Un cerc încă vicios
Un comunicat de marți de la INS a trezit un viu interes. În primul rând între analiști. Fiindcă inflația a produs un șoc în ianuarie 2013. Dar și în rândul publicului interesul este la fel de mare.
Ce am aflat despre inflația din ianuarie 2013? Imaginați-vă că aveți dinaintea ochilor trei ecrane. Și că toate trei redau filmul prețurilor, cu notele specifice începutului de an. Fiecare ecran fiind destinat mișcării prețurilor și tarifelor de pe un mare segment al pieței de consum: primul – al mărfurilor alimentare; al doilea – al mărfurilor nealimentare; al treilea – al serviciilor.
Să reținem, apoi, că trei categorii de cifre (dintre cele înscrise în acest tablou) au importanță în calculul inflației: 1) ponderea; 2) rata de creștere; 3) influența. Ponderea, exprimată printr-un număr de puncte, a suferit schimbări în acest an: a crescut numărul de puncte la mărfuri alimentare și a scăzut la mărfuri nealimentare și la servicii. Urmărind deci cât cântărește partea în raport cu întregul sau cât reprezintă un detaliu (un anume indicator sintetic, să spunem cartofi sau energie electrică), aflăm ce influență poate să aibă în întregul tablou mișcarea prețurilor la numai câteva produse.
Rata de creștere ne arată că prețurile la cartofi au urcat și în ianuarie 2013 cu 8,84 la sută. Cu o pondere de numai 88 de puncte, raportată la un total de 10.000 de puncte, cât însumează cele trei ecrane, respectivul indicator sintetic strică de câteva luni rata inflației. A stricat-o și în ianuarie. Deși s-au mișcat încet prețurile la pâine, carne, pește, unt, miere de albine, cafea, chiar și la ulei și la multe alte produse, trei poziții (cartofii, fasolea și fructele) au urcat media mărfurilor alimentare la 1,24 la sută.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026