Opinie Daniel Dăianu: EURO cu două fețe

In fine, creste corul celor care inteleg ca aceasta criza a zonei euro nu este in principal una a datoriilor publice (fiscala); ca ea se manifesta, in esenta, ca o criza de dezechilibre externe (de balanta de plati) si ca o criza bancara, ce au originea de fond intr-o defectuoasa constructie institutionala si de politici. Aici gasim explicatia pentru care, desi datoria publica si deficitul de cont curent ale SUA sunt mai mari decat datoria publica agregata si deficitul de cont curent ale zonei euro, dolarul american nu trece printr-o criza existentiala.

Zona euro (UM) nu este o uniune monetara autentica, ci mai degraba un manuchi de tari din UE, care folosesc aceeasi moneda si care intra sub incidenta politicii monetare comune si a pietei unice. Nefiind o uniune monetara propriu zisa (ce ar permite transferuri fiscale (dintr-un buget comun) ca modalitate de amortizare a socurilor asimetrice) si aducand laolalta economii cu incompatibilitati structurale majore (ele nu formeaza o “arie monetara optima”/optimal currency area), UM cunoaste tensiuni formidabile acum. Criza a revelat o fractura mare pe planul competitivitatii (cu concretizare in dezechilibre externe mari) intre Nord si Sud. Aceasta fractura exprima esecul ipotezelor privind convergenta reala inauntrul “pietei unice” (the single market); fara convergenta reala si in conditii in care nu exista mutualizare a obligatiunilor suverane si nici mecanisme de impartire a poverii deficite externe importante aduc spectrul intrarii in incapacitate de plata pentru unele tari.

Euro a pus la linia de pornire economii cu forte competitive foarte diferite. Germania, dupa al doilea razboi mondial, dovedise o capacitate de recuperare economica extraordinara, care s-a materializat in aprecierea constanta a monedei sale, marca germana; cam ce s-a intamplat si cu yen-ul japonez. In schimb, alte tari europene (intre care Italia, Spania, Grecia, Portugalia si chiar Franta) au utilizat cursul de schimb ca instrument de compensare a unor deficite de competitivitate. In anii de existenta euro a avut doua fete pentru tarile ce compun zona euro. Pentru Germania el a fost ca o marca subevaluata, care a propulsat forta ei industriala in interiorul UM, spre toate azimuturile. Pentru tarile din flancul sudic, mai ales, euro a fost un echivalent, un proxy supraevaluat al fostelor monede, ce le-a creat un dezavantaj in sustinerea activitatii de bunuri si servicii comercializabile (tradables). In plus, euro a redus enorm spatiul de manevra, de corectie a dezechilibrelor. Amintesc din nou intuitia lui Paul Krugman cu ani buni inainte de introducerea euro (Trade and Geography, MIT Press, 1991) ca in Europa se contureaza specializarea/concentrarea puterii industriale in Nord (in Germania, in special) Sudului ramanadu-i cu precadere activitati ce utilizeaza intensiv forta de munca -de pilda textile/confectii (articolul meu “Trilema politicii financiare: unde se depart apele”, ZF, 11 iulie 2010). Si cum asemenea activitati sunt cele mai vulnerabile la competitia cu economii emergente concluzii vin de la sine. Nota bene: tarile sudice din UM au dintre cele mai reduse cheltuieli pentru R&D.