Opinie Daniel Dăianu: Între Anteu și Icarus

Nu demult am făcut referire la personajul mitologic Anteu pentru a remarca că o economie este bine să aibă rădăcini, care să îi mărească robustețea, să o protejeze de șocuri potrivnice. Ce ar fi rădăcini? Unele sunt de ordin instituțional și determină calitatea politicii publice, capacitatea de răspunde la șocuri; puterea instituțiilor poate fi pusă în relație cu istoria unei societăți, cu cultura sa organizațională și politica, cu o componență identitară, inclusiv cu ce sociologii și politologii numesc “capital social” și coeziune socială. Tot aici este de inclus capacitatea de a formula politici publice/economice, stăpânirea lor “intelectuală” -ce fracezii ar numi “maitrise” și englezii “mastery”. În relație cu resorturi instituționale sunt rădăcini economice propriuzise, ce privesc tesutul industrial al unei țări, forța capitalului și a manageriatului dintr-o țară, gradul de economisire internă, etc. Economii puternice sunt cele ce au companii cu vână/vitalitate, care inovează, fie că sunt mari, sau mai mici (SMEs). De pildă, Germania este cunoscută și pentru alonja internațională a mii de intreprinderi mijlocii (Mittelstandbetriebe), care produc pentru export; modelul ei corporatist se bizuie pe conlucrarea între partenerii sociali, cu respect față de reguli și legi. Economii care surmontează decalaje sunt cele ce asimilează intens tehnologii moderne, care își construiesc avantaje competitive (cazul Asiei este de notorietate)

Vilva a provocat în România plecarea Nokiei, care a venise cu fanfara, dar care nu a trecut de faza asamblării și a capotat în contextul crizei globale. În schimb, Renault, ce a preluat Dacia cu ani în urmă, a dezvoltat producția auto în România și ce contează enorm, a folosit priceperea inginerească a staff-ului local. La Dacia o fi acționariatul străin, dar capitalul salarial (uman) este de înaltă calificare și producția este cu valoare adăugată semnificativă –ceea ce mărește șansele ca operațiunea să aibă durabilitate. Îi Ford poate face o figură frumoasă la Craiova. O economie, cu cât este mai bine înzestrată cu factori de producție, cu atât se vede mai bine poziționată în competiția globală, cel puțin ca premiză.

Noile tehnologii informaționale și comunicaționale au impulsionat globalizarea în ultimele decenii, au permis unor economii emergente să-și ia zborul avansând în ierahia valorii adăugate a exporturilor. Globalizarea a stimulat și expansiunea unor grupuri bancare. Dar precum Icarus, și el un personaj mitologic, aripile unora s-au frânt când au intrat în arșița “soarelui”. Tragedia este că ceea ce ar fi trebuit să fie esecuri individuale, de pildă în lumea bancară, a condus la implozia unor economii; să ne gândim la Islanda, Irlanda, Marea Britanie, etc. În limbajul băncilor există noțiunea de “expunere”, care încearcă să surprindă asumarea de riscuri față de o firmă, o țară. Necazul unor economii este că au devenit vulnerabile prin dependența excesivă de industria financiară, care își “luase zborul” în mod necugetat periclitând nu numai situația proprie. Scandaluri ce se țin lanț în lumea bancară și care privesc, adesea, giganții, arată ce greu este să controlezi riscurile; complexitatea ce derivă din mărimea în sine a unei entități și natura trading-ului cu derivate au mărit considerabil riscuri individale și sistemice. Unii afirmă că nu se poate face mare lucru în a stopa evoluția finanțelor; este fals în opinia mea. Glass Steagal arată că se poate, dacă există voință politică și luciditate.