Oprescu: Partea cea mai grea la pasajul subteran din Piața Presei Libere, aproape finalizată
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri că partea cea mai grea la pasajul subteran din Piața Presei Libere, respectiv primele cinci luni, se apropie de final, iar următoarele patru luni din proiect se va lucra în subteran, fără ca circulația să fie afectată.
“Pereții mulați ai pasajului sunt executați în proporție de 75 la sută. Este executată structura subterană, partea grea, respectiv primele cinci luni, se apropie de sfârșit, după care Piața Presei va fi redată circulației, urmând ca lucrările de construire să continue pe durata întregii ierni în subteran, prin metoda pe care constructorul o numește «top down»”, a spus Sorin Oprescu, după vizita la șantierul pasajului de la Piața Presei Libere.
Reprezentantul constructorului a arătat că a fost executată structura subterană, respectiv “pereții mulați”, urmând ca excavația subterană să fie făcută simultan, fără ca circulația în Piața Presei Libere să fie afectată.
Accesul în pasaj se va face dinspre direcția Ploiești-Băneasa, printr-o singură intrare, iar ieșirea din acesta se va face prin două părți, fiind vorba de primul pasaj, în care există o bifurcație subterană. La ieșirea din pasaj, șoferii vor avea două opțiuni, fie să continue drumul pe sectorul principal, care va avea două benzi de circulație și care va ieși spre Bulevardul Kiseleff – Arcul de Triumf, fie să meargă în partea dreaptă, spre bulevardele Mărăști și Expoziției.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026