Versiunea completă
Business Hi-Tech

Orange a lansat o platformă dedicată proiectelor IoT

Orange, cel mai mare jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, a lansat o platformă securizată care acoperă principalele funcționalități necesare unui proiect de tip IoT (Internet of Things), prin intermediul căreia se pot gestiona dispozitivele conectate și analiza datele colectate.

Mirela Turlan · 23 ianuarie 2019 · 2 min de citit

Orange, cel mai mare jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, a lansat o platformă securizată care acoperă principalele funcționalități necesare unui proiect de tip IoT (Internet of Things), prin intermediul căreia se pot gestiona dispozitivele conectate și analiza datele colectate. Platforma numită Live Objects este scalabilă, astfel că se adresează tuturor companiilor, atât startup-urilor și IMM-urilor, cât și companiilor mari ce activează în domenii industriale sau în sfera serviciilor. Live Objects permite integrarea rapidă de noi dispozitive și folosirea cu ușurință a datelor culese de acestea, necesare pentru aplicațiile de afaceri.

Datele colectate prin dispozitivele conectate pot fi vizualizate și procesate atât în dashboard-ul Live Objects, cât și în aplicațiile partenerilor, prin intermediul API-urilor. Până acum, platforma Live Objects a fost testată împreună cu rețeaua națională de tip low-power lansată în noiembrie 2018 de Orange –  LTE-M (Long Term Evolution for Machines), pentru diferite industrii, cum ar fi sectorul energetic și smart city.

Astfel, BOX2M a instalat în Alba-Iulia și Constanța o soluție de management al energiei electrice, ce acoperă cerințele de tip dispecerat energetic ale unei autorități publice. Transmisia principală este realizată prin rețeaua LTE-M Orange, având și o conexiune secundară prin GSM. Instalarea a fost realizată pe o serie de puncte de aprindere semnificative pentru rețeaua de iluminat a fiecărui oraș.

Citește și