Versiunea completă
Business Hi-Tech

Orange, Romtelecom, RCS&RDS și UPC, grupate în spatele 2K Telecom pentru o licitație la Interne

Orange, Romtelecom, RCS&RDS și UPC, patru dintre cei mai mari operatori de telecom din România, cu afaceri cumulate de 2 mld. euro în 2012, sunt parte, ca subcontractori, a unui consorțiu în care liderul este 2K Telecom, o firmă cu afaceri de 13 mil. euro controlată de Alexandru Ghiță - fratele deputatului PSD Sebastian Ghiță.

Corina Matei · 18 decembrie 2013 · 1 min de citit

Orange, Romtelecom, RCS&RDS și UPC, patru dintre cei mai mari operatori de telecom din România, cu afaceri cumulate de 2 mld. euro în 2012, sunt parte, ca subcontractori, a unui consorțiu în care liderul este 2K Telecom, o firmă cu afaceri de 13 mil. euro controlată de Alexandru Ghiță – fratele deputatului PSD Sebastian Ghiță -, asocierea celor cinci operatori luptându-se cu Vodafone, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, pentru un contract de 49,6 mil. lei (11 mil. euro) cu Ministerul Administrației și Internelor, potrivit datelor disponibile pe www.e-licitatie.ro. Vodafone, pe de o parte, și asocierea condusă de 2K Telecom, pe de altă parte, se bat să ofere servicii de comunicații în vederea conectării unităților și angajaților instituției la rețeaua internă a Ministerului Administrației și Internelor.

Conform caietului de sarcini, serviciile de comunicații vor conecta și vor fi utilizate în 1.955 de unități ale MAI. Contractul se va derula pe o perioadă de trei ani, de la 1 ianuarie 2014.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.12.2013

Citește și