Până unde poate fi întinsă coarda bunăstării pe datorie?

Noul regulament de creditare, votat miercuri în ședința Consiliului de Administrație al BNR, nu-și propune să reducă creditarea. Și nici să îngusteze coridoarele pe care, din 1999, fără încetare, au tot apărut noi tipuri de credite și s-a lungit perioada de rambursare.

După ce prima lege a creditului ipotecar a intrat în vigoare, în decembrie 1999, au tot fost căutate formule de succes, verificate deja în țări din Uniunea Europeană, prin care să fie intensificată construcția de locuințe. Cu bani de la bănci, desigur. Mai ales că, an de an, creditului ipotecar s-au deschis drumuri noi. Împrumuturile pentru case – construcții, cumpărări, reparații, extinderi – au făcut obiectul unui întreg șir de dezbateri, toate aprinse.

Legea din 1999 a deschis seria reglementărilor. Legea prevedea durata creditului: minimum 5 ani pentru persoane juridice și minimum 10 ani pentru persoane fizice. Un plafon maxim nu exista. A fost însă legiferată garantarea investiției imobiliare prin ipoteci asupra terenului și construcției. Era un mare pas înainte, în sensul că până atunci oricine voia să contracteze un împrumut pentru o casă era nevoit să aibă o altă casă pe care s-o gajeze. Sau, și mai rău, să caute giranți care să angajeze propriile lor case. Aici a fost marea schimbare.