Pandemia a deschis apetitul consumatorilor pentru „made in RO“. Cât contează însă un brand local când vine vorba de dezinfectant, produsul vedetă al lui 2020?
Vânzările de dezinfectant de mâini au crescut cu 900%, adică de zece ori, în 2020 față de anul anterior, aceste produse devenind pentru români, aproape peste noapte, o necesitate după ce ani la rând au fost folosite cu regularitate fie de misofobi, fie de cei care călătoreau în zone exotice.
Companiile românești active în producția de cosmetice – Farmec și Cosmetic Plant – sau de bunuri pentru îngrijirea locuinței – Interstar Chim – s-au repliat rapid și au dezvoltat biocide și dezinfectanți.
Vânzările de dezinfectant de mâini au crescut cu 900%, adică de zece ori, în 2020 față de anul anterior, aceste produse devenind pentru români, aproape peste noapte, o necesitate după ce ani la rând au fost folosite cu regularitate fie de misofobi, fie de cei care călătoreau în zone exotice. Baza de pornire a fost cu siguranță mică, însă tendința a devenit grăitoare, aceste produse înregistrând, alături de măști, cele mai importante creșteri de vânzări în 2020.
Anticipând efervescența pieței, producătorii români de cosmetice și de bunuri pentru îngrijirea locuinței s-au repliat rapid și și-au pus brandurile și pe biocide și pe dezinfectant. Cât contează însă un brand local când vine vorba de dezinfectant, produsul vedetă al lui 2020?
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026