Partea întunecată a muncii în vremea COVID. Lucratul de acasă și izolarea duc la o boală de care suferă deja milioane de oameni. Vezi care sunt simptomele
O pandemie, ședințe zilnice, rapoarte interminabile, deadline-uri nerealiste, monitorizarea orei de logare și delogare din sistem, telefoane primite în afara programului, ore suplimentare, mailuri trimise sau primite târziu în noapte, comunicare deficitară, stres continuu, lipsa unui spațiu de lucru personal.…
O pandemie, ședințe zilnice, rapoarte interminabile, deadline-uri nerealiste, monitorizarea orei de logare și delogare din sistem, telefoane primite în afara programului, ore suplimentare, mailuri trimise sau primite târziu în noapte, comunicare deficitară, stres continuu, lipsa unui spațiu de lucru personal. Rezultatul? Burnoutul, un fenomen amplificat de criza sanitară actuală, cu impact devastator atât la nivel de individ, cât și de organizație. Am adunat o serie de specialiști pentru a ne vorbi despre cum apare burnoutul, în ce meserii se manifestă cel mai des, cum îl putem preveni și la ce soluții pot apela angajații și companiile pentru tratarea lui.
La un an de la lockdownurile din toată lumea, angajații care și-au mutat atunci biroul acasă continuă să se confrunte cu probleme pe care care, înainte de această schimbare, nu le anticipaseră. Burnoutul și anxietatea au ajuns pentru mulți o constantă a muncii remote. Dacă în urmă cu un an munca în pijama reprezenta o posibilitate la care majoritatea oamenilor nici nu îndrăzneau să viseze, acum angajații pot enumera cu lejeritate aspectele negative ale regimului remote, de la lipsa unui spațiu personal de lucru la lipsa comunicării și a interacțiunii sociale, printre altele. Iar știrile despre burnout nu contenesc să apară – nu doar în România, ci la nivelul unor organizații gigant: tinerii bancheri de investiții de la Goldman Sachs au fost în centrul atenției după ce au vorbit despre orele îndelungate de muncă din cadrul băncii de pe Wall Street, la fel și angajații juniori ai unor companii din Big Four.
Într-un sondaj realizat în iulie 2020 în rândul populației SUA de către platforma globală de ocupare a forței de muncă Monster, aproximativ 69% dintre angajații remote au declarat că au prezentat simptome de epuizare. Rezultatul prezenta o creștere drastică față de cifrele înregistrate cu două luni în urmă, când un sondaj similar arăta că doar 20% dintre respondenți au raportat astfel de simptome. Un alt sondaj realizat de Flexijobs a arătat că angajații sunt, în timpul pandemiei, de peste trei ori mai predispuși să raporteze o stare de sănătate mintală șubredă. În plan local, conform unui studiu publicat de Human Performance Development International (HPDI), aproximativ 8% dintre angajații români se confruntă în prezent cu burnoutul, însă procentul este de trei ori mai mare pentru persoanele care se află în pragul sindromului de epuizare profesională. „Burnoutul este clasificat în ICD-11 (Clasificarea internațională a bolilor) ca reprezentând cu fenomen legat de job; nu este clasificat drept o condiție medicală per se. Sunt câteva caracteristici care definesc acest fenomen și anume: sentimentul de epuizare, de lipsă de energie; distanțarea mentală sau atitudinea negativă față de job, precum și scăderea productivității la locul de muncă. Acest fenomen este strict legat de locul de muncă și își are originea acolo; nu trebuie legat de alte contexte din viață care pot determina simptome similare (de exemplu pierderea unui membru al familiei și apariția unei stări de depresie temporară)”, explică încă de la început Mădălina Bălan, Managing Partner Hart.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026