Patria Bank – Banca Comercială Carpatica
Patria Bank (fosta Nextebank) a preluat în ianuarie anul trecut 55% din acțiunile Băncii Comerciale Carpatica, iar ulterior a lansat o ofertă publică de cumpărare adresată acționarilor minoritari, ajungând astfel să controleze 64% din banca de la Sibiu.
Patria Bank (fosta Nextebank) a preluat în ianuarie anul trecut 55% din acțiunile Băncii Comerciale Carpatica, iar ulterior a lansat o ofertă publică de cumpărare adresată acționarilor minoritari, ajungând astfel să controleze 64% din banca de la Sibiu. Valoarea tranzacției inițiale a fost de peste 30 de milioane de euro, ulterior acționarii minoritari care s-au retras în cadrul ofertei publice primind încă 4,9 milioane de euro. Pe lângă achiziția de acțiuni, Patria Bank a contribuit la majoarea capitalului băncii.
Patria Bank a apelat la serviciile Țuca Zbârcea & Asociații, PwC și Intercapital în această tranzacție, în timp ce acționarii vânzători au fost asistați de casa de avocatură Voicu & Filipescu, iar Banca Carpatica de Schonherr.
Cele două bănci au intrat ulterior într-un proces de fuziune, care a devenit însă efectivă abia 1 mai 2017, după mai multe luni de întârziere. Noua bancă rezultată în urma fuziunii dintre Banca Carpatica și Patria Bank are active de 830 milioane de euro și o cotă de piață de aproximativ 1%, urcând astfel spre jumătatea topului băncilor locale. Noua bancă este prezentă în 73 de orașe, prin 111 sucursale, și are peste 240.000 clienți.
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026