Versiunea completă
IMM

Patronatele atrag atenția asupra inițiativelor legislative care pot afecta considerabil buna funcționare a economiei libere

Confederația Patronală Concordia, care reunește unele dintre cele mai mari patronate din România din sectoare precum petrol și gaze, industria auto, transport, IT, atrage atenția asupra efectelor negative ale proiectelor de lege adoptate în Senat, care pot afecta considerabil sectoarele…

Iulian Tenchiu · 3 aprilie 2020 · 2 min de citit

Confederația Patronală Concordia, care reunește unele dintre cele mai mari patronate din România din sectoare precum petrol și gaze, industria auto, transport, IT, atrage atenția asupra efectelor negative ale proiectelor de lege adoptate în Senat, care pot afecta considerabil sectoarele vitale ale economiei românești. Patronatele ridică un semn de alarmă asupra rezultatului combinat al tuturor inițiativelor care pot crea distorsiuni atât de mari la nivelul economiei naționale încât ea să înceteze să mai funcționeze ca o economie liberă, se arată într-un comunicat al Confederației Patronale Concordia.

Parlamentarii au adoptat o serie de proiecte de lege în ultima perioadă, care reglementează zone esențiale pentru cetățeni.  O serie de proiecte de lege precum plafonarea prețurilor la medicamente și dezinfectanți, amânarea plății utilităților, scutirea de la plata chiriei pe o perioadă de cel mult trei luni, sunt proiectele de lege adoptate zilele trecute de către senat. Senatul a fost inundat de o avalanșă de inițiative legislative, în timp ce România se confruntă cu o criză sanitară.

“Avem alegeri anul acesta, facem teste irelevante. Parlamentarii încearcă să compenseze lipsa lor de activitate publică prin astfel de inițiative care să atraga atenția”, spune Cristian Pârvulescu, politolog, la solicitarea ZF.

Citește și