Pe piața de mobilă este anul saltelelor și al grădinii
Piața de mobilă va fi slabă anul acesta, spun la unison managerii celor mai mari jucători din această industrie, care se grăbesc să adauge că nici în următorii trei ani nu va fi mai bine, în condițiile în care creșterea economică „este cum este”, iar consumatorii nu par dispuși să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra mobilă. Chiar așa să fie?
Piața de mobilă va fi slabă anul acesta, spun la unison managerii celor mai mari jucători din această industrie, care se grăbesc să adauge că nici în următorii trei ani nu va fi mai bine, în condițiile în care creșterea economică “este cum este”, iar consumatorii nu par dispuși să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra mobilă. Chiar așa să fie?
Cu toate acestea, companiile cu care BUSINESS Construct a stat de vorbă au reușit să găsească nișe neexploatate de creștere, astfel că după primele trei luni ale anului rezultatele lor arată bine. Pentru unii accesoriile au adus creșterea, pentru alții mobila de grădină, în timp ce o serie de producători au fost “salvați” de comenzile făcute de IKEA sau de către exporturi.
În aceste condiții, apare întrebarea: cine pierde teren pe piața mobilei? În general, este vorba despre micii retaileri și producători care nu și-au găsit locul pe piață, precum și de companiile care au jucat agresiv cartea extinderii în anii de boom, iar criza le-a prins cu o rețea supradimensionată, motiv pentru care acum sunt nevoite să taie cheltuielile la sânge.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026