Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Peste 400 de salariați produc lenjerie intimă pentru gigantul italian Calzedonia la Arad: Compania Aries textile din Arad a avut afaceri de 242 mil. lei, cu un profit de 14 mil. Lîlei

Grupul italian Calzedonia, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de modă de la nivel mondial, produce lenjerie intimă în România în valoare de 242 mil. lei.

Cristina Roșca · 5 iulie 2020 · 2 min de citit

Grupul italian Calzedonia, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de modă de la nivel mondial, produce lenjerie intimă în România în valoare de 242 mil. lei.

Compania Aries Textile din Arad, parte a grupului Calzedonia, are 432 de salariați, cu 17 mai mulți ca în 2018. Afacerile se află și ele pe un trend ascendent, cu o creștere puternică de aproape 33%. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri acesta este cel mai bun an pentru firma arădeană lansată acum mai bine de două decenii. Profitul net a ajuns și el la un maxim istoric de 14 mil. lei, plus 42%.

Grupul italian de modă a intrat pe piața locală inițial în producția de lenjerie intimă și abia apoi în retail, deschizând în primăvara lui 2011 primul magazin din România, în Piața Romană. Intrarea pe segmentul de retail a fost făcută printr-un francizat, compania Futura Lenjerie 2010. Firma a avut afaceri de 47 mil. lei în 2019. Din grupul italian Calzedonia fac parte mai multe branduri, printre care și cel cu același nume, Intimissimi și Tezenis, intrate ulterior pe piața locală, tot în franciză, aduse de aceeași companie.

Citește și