Peter Jansen protestează la schimbările din boardul Romgaz: Este un puci
Peter Jansen, membru în consiliul de administrație al producătorului național de gaze Romgaz (SNG), afirmă că este dezamăgit după rezultatul ședinței acționarilor din 15 noiembrie, convocată de Ministerul Energiei – acționar cu o participație de 70% al companiei -, și a subliniat că măsurile luate nu sunt în spiritul bunelor practici ale guvernanței corporative.
Peter Jansen, membru în consiliul de administrație al producătorului național de gaze Romgaz (SNG), afirmă că este dezamăgit după rezultatul ședinței acționarilor din 15 noiembrie, convocată de Ministerul Energiei – acționar cu o participație de 70% al companiei -, și a subliniat că măsurile luate nu sunt în spiritul bunelor practici ale guvernanței corporative.
„Acum două săptămâni a fost convocată AGOA din partea acționarului majoritar, în care s-a propus să se schimbe componența consiliului de administrație la Romgaz, fără nicio explicație, fără nicio motivare. În această ședință au fost schimbați doi membri ai CA, și au intrat doi membri noi“, spune Peter Jansen pentru ZF. El afirmă că în urma primei ședințe a consiliului de administrație după rezultatul din 15 noiembrie Dumitru Chisăliță, 43 de ani, a fost votat președinte al CA, în locul Aurorei Neguț, la propunerea lui Aristotel Jude.
„Miercuri am avut prima ședință din această componență nouă, iar acesastă suspiciune a fost dovedită. Primul lucru care a fost făcut a fost propunerea să alegem un nou președinte al consiliului de administrație și acest lucru a fost propus de Jude, care în afară de membru în CA este și secretar de stat al Ministerului Energiei. El l-a propus pe Chisăliță președinte, și a fost ales, în primul rând pentru că cei doi membri noi au votat cu domnul Chiseliță. Efectiv, înseamnă că au majoritate în board, și nu numai asta, au și președintele consiliului de administrație. Din perspectiva mea, aceasta este un puci“, a spus Jansen.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026