Versiunea completă
Business Hi-Tech

Philips Lighting: Peste 80% din proiectele implementate în S1 pe plan local s-au bazat pe tehnologia LED

Soluțiile „inteligente“ de iluminat, care permit integrarea cu alte sisteme, precum cele IT sau de telecomunicații, câștigă tot mai mult teren în România, cele mai mari proiecte implementate în prima jumătate a acestui an pe plan local de compania olandeză Philips Lighting pentru jucători de pe piața imobiliară și retail fiind „smart“.

Mirela Turlan · 28 iulie 2016 · 2 min de citit

Soluțiile „inteligente“ de iluminat, care permit integrarea cu alte sisteme, precum cele IT sau de telecomunicații, câștigă tot mai mult teren în România, cele mai mari proiecte implementate în prima jumătate a acestui an pe plan local de compania olandeză Philips Lighting pentru jucători de pe piața imobiliară și retail fiind „smart“.

„Pe piața românească există un interes crescut pentru conceptul «Connected Lighting», care deschide calea spre implementarea tehnologiilor «smart» în toate domeniile utilizând sistemele de iluminat ca infrastructură principală de integrare cu alte sisteme: «smart buildings», «smart cities» etc.“, a declarat pentru ZF Bogdan Balaci, director general în cadrul Philips Lighting pentru Europa de Sud-Est. În regiune sunt cuprinse 11 țări, hub-ul central fiind la București.

Printre cele mai mari proiecte imple­mentate de Philips Lighting în România în primele șase luni ale anului se numără cele realizate pentru unele dintre cele mai mari lanțuri de retail care activează pe plan local – Carrefour și Mega Image -, precum și pentru cel mai mare mall din Brașov – Coressi Shopping Mall. De asemenea, compania olandeză a imple­men­tat sisteme inteligente de ilu­minat și în dome­niul imobiliar, în clă­dirile de birouri Aviatorilor 8 și Oregon Park.

Citește și