Versiunea completă
Profesii

Phillip Nell, directorul academic al programului WU Executive MBA Bucharest: Sectorul financiar, IT-ul și industria trimit cei mai mulți studenți români să urmeze un program de EMBA

Domeniul financiar, IT&C și industria sunt în topul clasamentului industriilor care trimit cei mai mulți manageri români să urmeze un program de executive MBA. Astfel, pe primul loc în clasamentul industriilor din care vin studenții români ai programului de EMBA organizat de WU Executive Academy în București este sectorul de finanțe - asigurări, cu o pondere de 23% în rândul studenților din ultim…

Ramona Cornea · 1 mai 2023 · 2 min de citit

♦ Circa 23% dintre studenții de EMBA ai WU Executive MBA Bucharest din ultimii trei ani au venit din sectorul financiar, 21% dintre ei au venit din IT&C, iar 9% din industrie/producție ♦ În medie, studenții au 15 ani de experiență de muncă și șapte ani de experiență în poziții de management ♦ Circa 58% dintre studenții din ultimele trei cohorte ocupă poziții de middle management, 22% dintre ei erau în poziții de top management, 12% erau în funcții de entry-level management, iar 5% erau antreprenori.

Domeniul financiar, IT&C și industria sunt în topul clasamentului industriilor care trimit cei mai mulți manageri români să urmeze un program de executive MBA. Astfel, pe primul loc în clasamentul industriilor din care vin studenții români ai programului de EMBA organizat de WU Executive Academy în București este sectorul de finanțe – asigurări, cu o pondere de 23% în rândul studenților din ultimele trei cohorte, urmat de IT&C, cu 21% dintre ei, și de industrie/producție, cu 9% dintre studenți, după cum arată datele de la WU Executive Academy.

„Sunt apropiate una de alta primele două industrii. Industria financiară este o parte importantă în program, există o mulțime de firme bune acolo, au și bani și își susțin angajații să urmeze astfel de programe. Cred că sectorul financiar este încă relativ puternic, IT-ul este întotdeauna puternic. Următoarele sectoare din top sunt variate, ceea ce înseamnă că vin studenți din diferite domenii, ceea ce este exact ce ne dorim”, a spus Phillip Nell, directorul academic al programului WU Executive MBA Bucharest, în cadrul unei eveniment organizat de școala de business la Viena.

Citește și