Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Piața cafenelelor s-a dublat și crește în continuare: lanțurile de cafenele au deschis peste 500 de unități în ultimii cinci ani. Acest sector este dominat clar de concepte autohtone, puține fiind lanțurile internaționale prezente.

Lanțurile de cafenele au deschis mai bine de 500 de unități în ultimii cinci ani, mai exact între 2019 și 2024, astfel că universul total s-a apropiat în primăvara acestui an de 1.000 de localuri, arată cel mai recent raport al Allegra World Coffee Portal, care face analize periodice la nivelul industriei de profil. Mai mult, dezvoltarea va continua, deși într-un ritm ceva mai „pământean“, pentru…

Vali Pencu · 14 august 2024 · 2 min de citit

Lanțurile de cafenele au deschis mai bine de 500 de unități în ultimii cinci ani, mai exact între 2019 și 2024, astfel că universul total s-a apropiat în primăvara acestui an de 1.000 de localuri, arată cel mai recent raport al Allegra World Coffee Portal, care face analize periodice la nivelul industriei de profil. Mai mult, dezvoltarea va continua, deși într-un ritm ceva mai „pământean“, pentru a ajunge la circa  1.550 de unități în 2029, conform aceleiași surse. Allegra analizează doar cafenele care aparțin unor lanțuri, nu și cele inde­pen­dente, mult mai greu de monito­rizat, acest segment fiind marcat de multiple închideri și deschideri.

Evoluția de până acum a pieței de cafenele de lanț a fost susținută de o mână de rețele, cele mai multe autohtone, în frunte cu liderul detașat 5 to go, o companie lansată în urmă cu un deceniu de antreprenorii Radu Savopol și Lucian Bădilă. La finalul anului trecut, lanțul ajunsese la circa 500 de unități în toată țara.

Piața de profil e puternic concentrată la vârf, pragul de intrare în top 20 de jucători fiind de doar patru cafenele. Mai mult, doar patru rețele au cel puțin 50 de cafenele fiecare, e vorba de 5 to go, Zireto, Starbucks și McCafe, acesta din urmă fiind un concept al grupului McDonald’s.

Citește și